duminică, 12 mai 2013

Comunicat - 9 mai 2013

"COMUNICAT
Astăzi, 9.05.2013, la Bucureşti, a avut loc manifestaţia organizată de Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor (MCC), pentru comemorarea a 136 de ani de la data declarării independenţei de stat a României, 9 mai 1877 şi pentru susţinerea proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, proiect iniţiat de către MCC. Manifestaţia a început la ora 11.00, în Piaţa Constituţiei, unde au luat cuvântul mai mulţi membri ai Comitetului de Iniţiativă al MCC, şi a continuat cu un marş, până la Palatul Controceni, unde o delegaţie a manifestanţilor a depus o petiţie, prin care se solicită Preşedintelui României să organizeze un referendum naţional, în care să supună aprobării poporului român proiectul de revizuire a Constituţiei iniţiat de MCC. Începând de săptămâna viitoare, Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor va organiza adunări publice în toate localităţile ţării, în care vor fi dezbătute prevederile proiectului de revizuire a Constituţiei şi vor fi strânse semnături pentru susţinerea acestui proiect constituţional."
 Cojocaru Constantin, președintele Partidului Poporului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu